1. Problema Consiliului Ştiinţific:
Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” are o structură de conducere tipică pentru Academia Română: director, secretar ştiinţific (ambii numiţi) şi un Consiliu Ştiinţitic cu un mandat de 4 ani (format din 7 membri, dintre care 5 aleşi în mod liber, prin vot secret, de către Adunarea Generală a cercetătorilor(. În ianuarie 2002 au avut loc alegeri nestatutare “prin innoire”, rezultând un Consiliu prestabilit, potrivit cu interesele unui grup minuscul din Institut. Chiar şi aşa, mandatul vechiului Consiliu a expirat în ianuarie 2006. La 13 martie 2007 un grup de 15 cercetători a cerut reintrarea în legalitate, adică organizarea de alegeri pentru un nou Consiliu. În urma Adunării Generale din 27 martie 2007, prin respectarea literei şi spiritului Statutului Academiei Române şi a Regulamentului Cadru de organizare şi funcţionare, adică prin alegeri libere şi vot secret a fost ales un nou Consiliu. Cu excepţia directorului, domnul Alexandru Zub, toţi cei prezenţi au fost de acord că, deşi disputate, alegerile s-au desfăşurat statutar, rezultatul fiind corect. Însă directorul ne-a ameninţat încă din timpul Adunării Generale, puţin voalat, dar şi după aceea, în mod deschis, că nu vom obţine recunoaşterea noului Consiliu din partea Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române. Merită semnalat că la Secţie a fost expediat un proces-verbal al Adunării Generale care conţine omisiuni şi falsuri premeditate, ceea ce se poate proba. Aceasta a influenţat şi perspectiva unor membri ai Secţiei. Într-adevăr, pe 4 aprilie a.c. la Institut a sosit o adresă din partea Secţiei, semnată de preşedintele de onoare al acesteia, domnul Dan Berindei, prin care Consiliul era invalidat. Acel text conţine inexactităţi, iar Statutul Academiei este intepretat într-un mod inadmisibil la acest nivel. În consecinţă, pe 11 aprilie a.c. noi am dat publicităţii o scrisoare-deschisă către membrii Secţiei, explicând care este situaţia din perspectiva noastră. Aceasta l-a determinat pe domnul Dan Berindei să trimită, pe 16 aprilie a.c., o misivă directorului Institutului de Istorie “A.D. Xenopol”, susţinându-şi vechiul punct de vedere. În opinia noastră, acesta nu este un răspuns administrativ, neutru, ci o formă de proză partizană.
2. Lipsa transparenţei şi a comunicării, ameninţările şi denigrările din partea diectorului, funcţionarea Institutului după bunul său plac:
Deciziile în Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” nu se iau transparent. Directorul este cel care ia deciziile în toate privinţele. Consiliul ştiinţific a fost utilizat pentru a-i valida deciziile, unele dintre ele afectând imaginea Institutului. Schimbarea componenţei Consiliului, prin votul cercetătorilor, l-a deranjat şi speriat. Comunicarea între conducere şi cercetători a fost întotdeauna problematică, dar ea atins un nivel care afectează serios funcţionarea instituţiei. Mai mult, directorul i-a ameninţat pe mai mulţi cercetători cu concedierea (ascunsă în formula eufemistică a “libertăţii de a pleca”). Toate acestea au fost însoţite de un şir de denigrări la care s-a pretat directorul, denigrări care i-au atins atât pe cei din grupul de contestatari, cât şi pe cei care i-au stat sau încă îi mai stau alături din varii motive. Este inacceptabil ca o instituţie publică, susţinută din resurse publice şi de utilitate publică să funcţioneze după bunul plac al unei persoane, prin încălcarea Statutului şi a Regulamentului. Nemulţumirile noastre vizează în primul rând mangementul general defectuos din Institut. Directorul îşi arogă merite nejustificate (organizarea de simpozioane, iniţierea unor granturi, publicarea unor volume colective), ignorând cu bună ştiinţă eforturile colegilor din Institut.
3. Problema posturilor şi a promovărilor:
O problemă gravă în Institut a fost cea a posturilor şi a promovărilor. În 19 februarie 2007, 15 cercetători au înaintat un Memoriu către conducerea Filialei Iaşi a Academiei Române, solicitând găsirea de soluţii care să permită cercetătorilor o ascensiune profesională firească, bazată pe argumente academice, iar nu extra-academice. Mulţi cercetători, cu un parcurs profesional care îi îndreptăţea la promovare, sunt de ani de zile ţinuţi pe poziţii inferioare calităţii şi productivităţii lor ştiinţifice. Aceasta a dus la o situaţie nefirească: există mai mulţi CS I, în majoritate pensionabili, foarte puţini CS II, în majoritate cercetătorii fiind CS III, CS sau asistenţi-cercetare. Menţinerea situaţiei actuale le creează cercetătorilor probleme de natură ştiinţitifică (legate de iniţierea şi conducerea, uneori chiar participarea la granturi interne şi internaţionale, de posibilitatea cooptării în învăţământul universitar, afectarea imaginii profesionale), dar şi de natură pecuniară (salariile sunt mici, nemotivante, în condiţiile în care istoricii sunt nevoiţi deseori să-şi suţină cercetarea din resurse proprii, oricum extrem de reduse). Această stare de lucruri a dat naştere unor abuzuri (cercetători care nu există din punct de vedere ştiinţific în Institut, unii nici chiar fizic), unui tratament preferenţial, în funcţie de cât de aproape sau de departe se află un cercetător sau altul de centrul puterii, al grupului de interese care gestionează Institutul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu